Un spectacol… desculț

Pentru publicul “de provincie”, orice ocazie de vedea în spectacol actori din București reprezintă un eveniment, care suscită interes și îi aduce în sală și pe cei care în mod obișnuit n-ar scoate 20-30 de lei pentru a merge la teatru ori la filarmonică.

Cu atât mai curios cum, la astfel de evenimente, aceiași oameni scot fără ezitare 60, 70 sau chiar 80 de lei pentru un bilet și umplu sala Casei de Cultură a Sindicatelor…( Apropo, în clădirea asta, care produce bani pe bandă rulantă, nu are nimeni de gând să investească vreun leu pentru a-i oferi condiții decente publicului? Nu de alta, dar lumina aia chioară și scaunele răstocite îți dau senzația că te-ai întors în cu nimic glorioșii ani ’80.)

Revenind la subiect, dacă îl mai ai și pe Ștefan Bănică Jr pe afiș, plus un text garantat savuros, scris de Neil Simon, cum este “Desculț în parc”, n-ai cum să dai greș. Ca impresar, mă refer, căci dacă ești cumva spectator și ai mai văzut câteva piese de teatru de-alungul vremii, poți avea unele obiecții.

Ori, dacă ești ca mine, câteodată cârcotaș, chiar mai multe.

Totuși, să începem cu ce mi-a plăcut la “Desculț în parc” în regia lui Bănică Jr.

Mi-a plăcut textul lui Neil Simon (cum sa nu-ți placă?), faptul că a fost lume în sală, cum au dansat mașiniștii când au rearanjat decorul, la vedere, ba chiar, din când în când, mi-au plăcut și actorii; unii mai mult, alții mai deloc.

Ce NU mi-a plăcut?

Ei bine, nu mi-a plăcut modul plat în care Bănică rostește replicile savuroase ale personajului său și nici faptul că n-a învățat până la vârsta asta că se spune serviciu și nu servici și patruzeci și două de minute, nu patruzeci și doi.
Mă rog, în cazul lui, nici nu aveam mari așteptări. Bănică se simte bine pe scenă și în fața camerelor de luat vederi, are charismă, succes la femei și poate fi chiar foarte bun în concertele de Crăciun, dar… cam atât.

Ca actor, nu dă impresia că ar fi evoluat în vreun fel de la “Liceenii” și “Extemporal la dirigenție”, intuind și el probabil că va avea mult mai mult de câștigat dacă își cultivă aptitudinile muzicale și șarmul în concerte și emisiuni de televiziune.

Lui, deci, nu-i poți cere mai mult decât poate, dar de la un Răzvan Vasilescu parcă, parcă ai vrea sa vezi mai mult… Iar când nu-ți dă posibilitatea să o faci, ai toate motivele să fii dezamăgit.

Nu mi-a plăcut, în consecință, nici faptul că spectatorii au aplaudat la final, minute în șir, fără număr, în picioare, o reprezentație modestă, decentă, da, dar care nu excelează în niciun fel: nici în jocul actorilor, nici în viziunea regizorului, nici în ingeniozitatea scenografului. Uneori publicul este, cred eu, prea îngăduitor. Iar asta nu face bine nimănui: nici actorilor, care vor crede ca au fost la înălțime, nici însuși publicului, care va avea parte și pe viitor de astfel de spectacole mediocre, cu actori care bifează prezența doar pentru a-și încasa onorariul.

Nu mi-a plăcut, evident, nici faptul că la final, când credeam că ia cuvântul spre a-i mulțumi publicului pentru aplauzele și-așa disproporționate, Bănică a ținut să-și anunțe concertul din noiembrie. Chiar mă întreb de ce n-a scos și un teanc de bilete din buzunar? Nu de alta, dar sunt sigur că ar fi vândut fără probleme, pe loc, măcar câteva zeci. Pentru orice actor, momentele de la final, când culege aplauzele și își poate privi în ochi publicul, sunt niște clipe magice. Din ele îți culegi energia pentru spectacolele viitoare, sunt, o spun mulți dintre ei, ca un drog care îi leagă pe viață de scenă și de tot ce înseamnă arta spectacolului. Când, însă, tot ce te interesează e să-ți vinzi biletele, firește că poți face orice…

În rest, toate bune și frumoase la “Desculț în parc”.. .cu o singură, ultimă, promit, excepție. Un lucru care nu că m-ar fi deranjat, dar, recunosc, m-a enervat de-a dreptul: Cât de bine arată Bănică la 48 de ani!! Asa că, dragi cititoare, ignorați tot ce am scris mai sus și dați fuga să vă cumpărați bilete la concertul din noiembrie!