Un discurs alb-negru sau color?

În mod paradoxal, noile tehnologii – al căror scop declarat este să ne simplifice viaţa – vă pot complica existenţa de vorbitori publici. Sigur, există o mulţime de argumente pentru a le folosi pe fiecare, de la videoproiectoare şi tablete până la agende electronice şi mp3 playere. Şi toate aceste argumente sunt valabile, cu condiţia să nu deveniţi dependenţi de aceste dispozitive. Există deja o mulţime de oameni cărora le e aproape imposibil să mai scrie de mână, atât de mult s-au deprins cu tastatura pc-ului sau touch-screen-ul tabletei. Sunt tot mai puţini cei care citesc o carte pagină cu pagină, câtă vreme pot găsi cu ajutorul funcţiei „search”exact pasajele care îi interesează, iar fără agendele telefoanelor inteligente sau serviciile reţelelor de socializare nu ne-am mai aminti nici măcar zilele de naştere ale apropiaţilor.
Niciunul dintre aceste dispozitive, însă, nu poate suplini pasiunea din vocea unui vorbitor public, strălucirea din ochii săi sau chimia care apare între el si public. Fără ele, oricât de perfectă ar părea o prezentare, aceasta nu-şi va atinge scopul: acela de a ajunge la inimile participanţilor şi de a sădi acolo dorinţa de a face ceva, de a se implica într-un proiect, de a schimba ceva începând chiar din acea clipă.
O prezentare „perfectă” dar fara viaţă este ca o fotografie color de mare rezoluţie, care reproduce fidel toate detaliile, dar nu surprinde nimic din spiritul personajului care a pozat. Un discurs „de modă veche” dar susţinut de un vorbitor pasionat va fi ca o fotografie alb-negru în care lumina are un rol esenţial şi dă atât viaţă, cât şi culoare imaginii, însufleţind personajul si emoţionând privitorul.
Renunţaţi, aşadar, măcar din când în când, la fotografiile color şi încercaţi sa ajungeţi la sufletul celor cărora le vorbiţi prin metodele clasice ale oratorilor de altă dată.