Cei aflați la începutul carierei de orator sunt ca un elev al școlii de șoferi la prima lecție de condus, care uită comenzile, apasă prea tare pedala de acceleraţie și-i dă drumul prea repede ambreiajului ori intră într-o treaptă greșită de viteză și apoi se sperie de cât de nărăvașă este mașina, imaginându-și că e […]
Cu masca şi fara masca
Cum spui e cel puțin la fel de important precum mesajul în sine. Dacă n-ar fi așa, ar mai exista diferențe între un actor și altul care interpretează același rol? Textul, în fond, este unul singur, contextul – de asemenea. Cu toate acestea, unii sunt mai convingători, alții – mai puțin. În mod poate surprinzător, […]
Învinge-ţi teama!
Mark Twain spunea că vorbitorii în public se împart în două categorii: cei care au emoții și cei care… mint că nu au emoții! Dacă, așadar, toată lumea are emoții, cum se face, însă, că unii reușesc să le gestioneze, iar alții se lasă doborâți de ele până la a renunța să ia cuvântul în […]
Vorbitul in public, arta sau stiinta?
Vrem, nu vrem, viata ne provoaca pe fiecare sa vorbim in public. Daca nu s-ar intampla asa, probabil ca am fi o planeta de filozofi! Vestea buna e ca, desi unii se descurca mai bine, iar altii… trebuie sa exersam mai mult, cu totii suntem capabili sa sustinem un discurs. Cu conditia sa ne dorim […]
Comentarii recente