Mark Twain spunea că vorbitorii în public se împart în două categorii: cei care au emoții și cei care€… mint că nu au emoții!
Dacă, așadar, toată lumea are emoții, cum se face, însă, că unii reușesc să le gestioneze, iar alții se lasă doborâți de ele până la a renunța să ia cuvântul în public? În primul rând, evident, este vorba de voință, de ceea ce te motivează și dacă te motivează îndeajuns cât să depășești bariera emoțiilor. Pe de altă parte, însă, pregătirea contează la fel de mult. Cu cât vei fi mai pregătit, dar te vei și simți astfel, cu atât mai mari vor fi șansele să îți faci suficient curaj cât să te prezinți în fața publicului petru a vorbi despre subiectul ales.
Odată îndeplinite aceste două „cerinte”, dacă mai și cunoști câteva tehnici de relaxare sau „€œtrucuri” menite să te salveze din situațiile delicate, adrenalina produsă de emoțiile care te încearcă, în loc să te inhibe, va acționa ca un catalizator al energiei tale, ajutându-te să treci cu bine peste provocarea pe care ți-ai asumat-o.
Meditează, așadar, la motivele care te determină să susții prezentarea, la miza acesteia pentru tine, dar mai ales pentru public, documentează-te temeinic și pregătește-ți discursul în aceeași manieră, testează mai multe tehnici de relaxare până o găsești pe cea care te ajută și vei vedea că emoțiile încep să acționeze în folosul tău, insuflând pasiune discursului și făcându-l astfel mai convingător!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.