În preajma aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, nu mă pot abține să mă întreb ce-ar fi fost dacă…
Ce-ar fi fost dacă, de pildă, americanii ar fi venit când trebuia și nu când nu mai era nevoie de ei, mult după ce rezistența anticomunistă din munți fusese lichidată, nu atât de către securitate, cât de sentimentul zădărniciei?
Ce-ar fi fost, oare, dacă în loc să stea prin închisoare, oameni precum Coposu sau Țuțea ar fi putut să-și facă auzite opiniile și să pledeze convingător pentru ideile lor? Dacă Eliade sau Ionescu ar fi putut reveni oricând în țară, iar studenții români ar fi putut asista la prelegerile lor?
Cum ar fi fost dacă Lucian Blaga și-ar fi putut vedea de opera sa fără acuzații ticăloase sau dacă Mircea Vulcănescu și-ar fi putut expune teoriile de la catedră, în loc să moară în închisorile staliniste?
Ce-ar fi fost dacă…?
Din păcate, istoriile alternative n-au nicio legătură cu prezentul real. Chiar și așa, însă, ne-ar putea ajuta să construim un alt viitor. Cu condiția să ni-l dorim măcar pe jumătate cât l-au visat cei care s-au sacrificat pentru ideea de democrație.
Mă tem, însă, că în ultimii 20 de ani n-am reușit să demonstrăm că ne-am dori așa ceva. Îmi amintesc că în anii ’90 urmăream cu gurile căscate și urechile ciulite interviurile cu Țuțea, Coposu, Doina Cornea, Monica Lovinescu sau Paul Goma. Astăzi, când o conștiință vrea să spună ceva, trebuie s-o facă după miezul nopții și obligatoriu după o repriză de publicitate.
Dinescu, al cărui exil pe un bob de piper îi atrăsese simpatia noastră, a tuturor, s-a exilat benevol la cratiță și le dă lecții occidentalilor pe ritmuri de Mambo Siria, iar martirii comunismului sunt folosiți pe post de ași în mânecă de către te miri ce gâzi în războaiele lor cu justiția.
Și totuși, nu e încă totul pierdut. Încă ne-am mai putea trezi. Dacă nu toți, atunci măcar câțiva! Poate nu pentru noi, dar obligatoriu pentru cei care vor veni după noi. Și care merită să aibă ocazia, măcar din când în când, la a suta aniversare a uneia dintre aceste „excepţii”, să se uite înapoi fără mânie, iar înspre viitor cu încredere!

aprilie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *