Unii dintre noi își amintesc încă  vremurile în care întrebarea Ce se dă? era la ordinea zilei. Cum vedeai o coadă, te repezeai la ea și apoi, inevitabil, întrebai Ce se dă? Răspunsul aproape nici nu mai conta.  Cumpărai oricum orice s-ar fi „dat”. Nu de alta, dar, în afara celebrilor creveți vietnamezi, nu mai vedeai aproape nimic în magazine!
Încet, încet, întrebarea a devenit de domeniul trecutului. Cozile, în schimb, au rămas, să ne marcheze prezentul și să ne contureze viitorul.
Ca să poți merge la școala mai bună, părinții tăi se așează la coadă dinaintea nașterii tale. Devenit adult, te așezi tu însuți la coadă, cuminte,  cu banii în mână, pentru a-ți plăti conștiincios taxele către stat. Din ele își vor lua salariile cei pe care i-ai votat după ce ai stat la fel de disciplinat la coadă în ziua alegerilor. Stai la coadă la primărie, la spital, la magazin și la biserică. Iar dacă la un moment dat ți se urăște de stat la rând și vrei să pleci din țară, te așezi mai întâi la coadă la pașaport,  apoi la ambasadă pentru viză și încă o dată, în coloană,  la aeroport.
N-ar fi oare, însă,  mai bine ca, măcar din când în când în viața asta, să ne amintim să punem, ca pe vremuri, întrebarea Ce se dă? Nu de alta, dar măcar să știm pentru ce și dacă să (mai) stăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *