Casa Regelui
După 25 de ani, încă îmi amintesc bucuria pe care am trăit-o când a căzut regimul Ceaușescu. Tot ce ne fusese interzis - cărți, muzică, filme, coca-cola - devenea dintr-o...
„Viaţa curge, dragi cireşari. Nu ştiu cine dintre voi spunea: Suntem o clipă din imaginaţia lumii… Acum ne despărţim, la fel cum ne-am întâlnit, în liniştea unei nopţi. Poate că vă veţi duce la prietenii voştri. Şi simt nevoia să vă spun cu toată dragostea, în faţa lor: Drum bun, cireşari!” – Constantin Chiriță
Vi s-a întâmplat vreodată ca, îndrăgostiți de personajele unei cărți și captivați de aventurile acestora, să amânați momentul citirii ultimelor pagini? Va amintiți momentul acela aproape dureros când închizi cartea și cu ea poarta unei lumi?
Oare nu e și viața noastră la fel? Un volum cu mai multe capitole, cu locuri în care revii, dar și cu altele în care nu vei mai ajunge niciodată, cu personaje pe care le îndrăgești și de care uneori te desparți, fie pentru a le revedea peste un timp, fie pentru totdeauna?
În cazul cărților, perspectiva noastră este cea de observatori. În viața reală, în schimb, din spectatori ne transformăm în autori, de ale căror decizii depinde în mod direct desfășurarea poveștii.
Din păcate, pentru unii sarcina asta pare atât de grea, încât preferă ca, în loc să-și scrie după propriile puteri și talent povestea vieții lor, să rămână spectatori ai vieților altora. Pentru ei, ce fac ceilalți e mai important decât ce li se întâmplă lor, iar ce li se petrece lor nu ține de ei, ci doar de… destin!
Sigur, e ușor să dai vina pe cineva mai sus de tine, care îți scrie scenariul vieții, dar realitatea este că în această piesă, odată distribuiți, fiecare ne alegem și rolul și locul . Decât să stăm să căutăm vinovații, am face așadar mai bine să ne concentrăm la ce putem face pentru noi și pentru cei la care ținem. Parafrazând un personaj istoric, nu trebuie să ne întrebăm ce pot face ceilalți pentru noi, ci ce putem face noi pentru viața noastră.
Iar odată găsit răspunsul, nu ne rămâne decât să trecem la treabă, scriindu-ne propoziție cu propoziție, frază cu frază și pagină cu pagină cartea vieții. Depinde doar de noi, în fond, ca la final, când vor da și ultima ei pagină, cei care au citit-o să simtă că n-au și n-am pierdut timpul în zadar!