Dacă ați văzut scena – reluată de altfel insistent de televiziuni – cu polițistul francez culcat la pământ, implorând milă și împușcat cu sânge rece de teroriștii islamiști, e imposibil să fi rămas indiferenți. Niciun om rațional nu poate asista indiferent la o crimă comisă cu sânge rece, nu-i așa?
Și atunci, mă întreb, cum de putem tolera un sistem criminal, care ucide zilnic, fără mustrări de conștiință, femei, copii, tineri, bătrâni? Tot mai des citesc/aud despre un copil care suferă de leucemie, un tânăr care are o tumoră ce trebuie operată urgent ori despre altul  care suferă de o boală imposibil de tratat în țară. De multe ori, viețile acestora au și un preț precis: 20.000 sau 50.000 sau 100.000 de euro – valoarea intervenției, a medicamentelor, a terapiilor care i-ar ajuta să trăiască.
Pentru autorități, însă, viețile lor nu merită acești bani, astfel că bieții sunt nevoiți să apeleze la mila publică în speranța că vor strânge în timp util sumele de care au nevoie pentru a rămâne în viață.
Prin ce se deosebește, atunci, statul cu față umană de teroriștii ce le dau fiori oamenilor civilizați? Cum nici unul, nici alții nu dau doi bani pe viețile semenilor lor,  probabil că singura diferență majoră este aceea că, în vreme ce finanțarea teroristilor e considerată o infracțiune, plata impozitelor este obligatorie.
În rest, faptul că unii poartă cagule, iar ceilalți costume, că unii ucid cu mitraliera, iar ceilalți, mai rafinați, prin mecanisme birocratice, nu mai are nicio importanță. În fond, niciunuia dintre ei nu-i pasă vreo clipă de cei care strigă că vor să trăiască. Ori de Constituția care prevede că dreptul la viață este garantat, iar pedeapsa cu moartea este interzisă.
(ianuarie 2015)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *