Cei care pe vremuri ascultau posturi de radio precum Europa liberă sau Deutsche Welle, își amintesc încă zgomotul de fond, alcătuit din paraziții care însoțeau inevitabil transmisiile acestor posturi de radio.
Cu timpul, reușeai să te obișnuiești cu acest zgomot până la a nu-l mai auzi și astfel să te concentrezi exclusiv la conținutul emisiunilor difuzate.
Într-un mod similar acționează și așa numitele sunete sau cuvinte „de umplere”, pe care mulți vorbitori le folosesc fără să realizeze asta. Dacă subiectul este îndeajuns de incitant, chiar și publicul va trece cu vederea ăă-urile și îî-urile din discursul tău, însă asta nu înseamnă că trebuie să continui să le lași să-ți paraziteze speech-ul.
Pe de o parte, genul acesta de sunete indică faptul că nu ești sigur pe ce urmează să spui, că nu reușești să găsești cuvântul potrivit, că te-ai împiedicat precum un călător care dă prin pădure peste o rădăcină ieșită din pământ și se poticnește în ea. Pe de altă parte, faptul că ajungi în situația de a le folosi, indică și că nu te-ai pregătit îndeajuns pentru întâlnirea cu publicul sau chiar că tu însuți nu ai încredere în ceea ce încerci să le transmiți.
Pentru a evita să le lași o astfel de impresie celor cărora le vorbești, trebuie, așadar, să renunți la aceste sunete de umplere. Cea mai simplă metodă este de a le înlocui pur și simplu cu pauze. În general, ele apar când treci de la o idee la alta, ori când răspunzi unei întrebări din public. Înlocuindu-le cu pauze, vei avea în același timp vreme să te gândești la ceea ce urmează ori la răspunsul corect, dar și ocazia să marchezi într-un mod evident faptul că treci la altă idee.
Pauzele le permit totodată celor din public să se gândească la ceea ce tocmai le-ai spus și creează așteptări pentru ceea ce le vei spune, așa că nu vă temeți să le folosiți!
În plus, pentru a scăpa de îî-uri și ăă-uri, puteți de asemenea reduce din viteza cu care vorbiți. În fond, nu vă aleargă nimeni și nu trebuie să turuiti la foc automat. Decât să vă treziţi cu pauze pe care veți simți nevoia să le umpleți cu ceva, orice, mai bine lungiți puțin un cuvânt, până îl găsiți pe următorul corect. În fond, când urcați o scară, nu obișnuiți s-o faceți în pas alergător, nu? În multe privințe, discursul este și el o scară pe care trebuie s-o urci cu pași hotărâți dar fără grabă, asigurându-te că nu faci niciun pas greșit și păstrându-ți energia până la final!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *