Constat că din ce în ce mai mulți își amintesc mai degrabă cu nostalgie decât cu oroare de viața din timpul comunismului. Negreșit, mai ales cei care ne-am născut în acei ani, avem și amintiri frumoase din acele vremuri, dar nu datorită sistemului în care ne-am petrecut copilăria, ci pur și simplu pentru că, în cele mai multe cazuri, copilăria este cea mai frumoasă perioadă indiferent unde ai trăi-o.
În plus, se știe, mintea omenească are tendința să îngroape amintirile neplăcute, cenzurându-le, și să lase la lumină doar lucrurile frumoase din existențele noastre. Așa se face că ne amintim cu drag de carțile pe care le citeam până târziu în noapte și uităm de celelalte cărți, cu cuvântările Cârmaciului, pe care ni le băgau pe gât, la pachet  cu primele. Ne gândim, desigur, cu nostalgie la ciocolata cu rom și la înghețata  Polar, dar trebuie să facem un efort pentru a ne aminti rafturile alimentarelor din anii ’80, pline cu creveți  vietnamezi și nimic altceva. Ne inventariem, melancolici, colegii de școală și momentele frumoase petrecute acolo, dar facem abstracție de repetițiile extenuante de pe stadioane la care eram convocați periodic.
Realitatea, însă, este că niciunul dintre noi nu s-ar mai bucura să fie nevoit astăzi să-și petreacă o noapte intreagă la coadă fără a ști măcar dacă mașina care face aprovizionarea va veni cu ceva. Ori să urce 10 etaje pe întuneric, să scoată mașina din parcare doar în duminicile cu soț, să vadă seara Cântarea României la singurul canal TV disponibil ori să meargă,  indiferent de pregătire, vara la adunat cartofi și toamna la cules de struguri.
Cu toate acestea, îi înțeleg pe cei care regretă un sistem în care locul de muncă era sigur, grija zilei de mâine inexistentă, iar responsabilitățile întotdeauna colective. Din păcate, cei instalați la conducere după ’89 n-au reușit să vadă dincolo de orizontul propriilor buzunare, iar cei care acum schimbă garda sunt din aceeași stofă proastă.  Cu astfel de personaje în frunte, România a ajuns astăzi să arate ca o femeie ușoară, exploatată de o serie întreagă de proxeneți. Buhăită,  cu fața acoperită de un strat gros de fard, ea încă încearcă să-i ispitească pe străini (investitori sau protectori) pentru o partidă de amor. Cum, însă, aparențele astea nu mai reușesc să înșele pe nimeni, biata pare condamnată să trăiască în continuare același coșmar, aidoma femeilor rupte în bătaie de partenerul de viață, dar prea speriate de orice înseamnă schimbare pentru a-și găsi curajul să divorțeze de el. Cu toate astea, nu-i văd bine pe cei care au abuzat-o în ultimii ani:  nu de alta, dar o femeie disperată, ajunsă la capătul puterilor,  nu se va mai obosi să anunțe poliția ci, atunci când va veni vremea,  va pune mâna pe orice va găsi la îndemnă pentru a-și face dreaptate! Iar România nu pare prea departe de momentul în care va ajunge la capătul răbdării!!

octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *