Toată lumea pare să fie de acord că întrebările retorice sunt acele întrebări care nu așteaptă răspuns. În realitate, însă, vorbitorii care se folosesc de aceste instrumente nu doar că așteaptă, dar chiar mizează pe răspunsul publicului, reacția acestuia la provocarea din întrebare.
Iar în materie de reacții, întrebările de acest tip pot face adevărate minuni. Ele pot provoca, de pildă, publicul să mediteze asupra unui subiect, transformându-i pe cei prezenţi din ascultători pasivi în participanți activi:
Cu toții ne-am dori să fim milionari, dar numai câțiva reușesc asta. Ce ne lipsește pentru a fi unul dintre aceștia?
Când se referă la lucruri evidente, cu care toată lumea este de acord, întrebările retorice au rolul de a transforma publicul în aliatul vorbitorului:
Muncim de dimineața până seara și la fel se întâmplă în fiecare zi. Nu credeți că măcar la sfârșit de săptămână avem dreptul să facem ceea ce ne place?
Formulate inspirat, ele pot produce emoție, pozitivă sau negativă:
Niciun politician nu se gândește la cei care l-au ales. A făcut vreunul dintre ei vreodată ceva pentru noi?
În același timp, însă, ele pot îndemna publicul la acțiune:
Numai anul acesta în zonă s-au produs 20 de accidente grave. Câte trebuie să se mai producă înainte de a face ceva?
Sau pot încerca să facă lumină într-un subiect:
Cine este de vină pentru corupția din școli? Profesorii care cer bani? Părinții care oferă? Ori statul, care nu e capabil să reformeze cu adevărat sistemul și să stimuleze performanța?
Indiferent, așadar, de modul în care sunt folosite, întrebările retorice stârnesc reacții pe care vorbitorul se poate baza pentru a convinge publicul de justețea afirmațiilor sale. Utilizați-le onest și fără excese și veți avea parte de rezultate pe măsură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *