Deseori, la începutul cursurilor sau atelierelor de vorbit în public, îi întreb pe participanți ce și-ar dori să afle cu această ocazie, care e problema cea mai mare cu care se confruntă și căreia încearcă să-i găsească astfel soluția. Ei bine, la fel de des, răspunsul lor este că vor “să scăpăm de emoțiile care ne împiedică să ne exprimăm ideile, să ne ridicăm în picioare, să luăm cuvântul și să ne transmitem mesajul”.

Oare așa stau lucrurile? Emoțiile sunt cele care ne împiedică să vorbim în fața celorlalți convingător, din cauza lor nu putem străluci în calitate de vorbitori, doar ele ne împiedică să devenim adevărați lideri, capabili să mobilizeze grupuri mai mari sau mici, să le inspire și îndemne la acțiune?

Firește că nu e așa, deși îi înțeleg pe deplin pe cei care sunt speriați de emoții și fug de ele. Doar că, așa cum am încercat să le transmit si participanților la conferința “Ai emoții, deci exiști!”, cursa aceasta este pierdută din start, întrucât nu ai cum fugi de emoțiile care sălășluiesc în adâncul ființei tale. Ele nu vin din altă parte, sunt ale tale și, în loc să te ferești de ele, să le refulezi sperând că așa vei păstra controlul în orice situație, ai face mai bine să te “împrietenești” cu ele, astfel încât să-ți devină cei mai puternici aliați.

Conferința amintită, încă una dintre experiențele frumoase de care am tot avut parte, a fost organizată de Ana Gabriela Rădulescu – trainer in dezvoltare personală (de la care am învățat, între altele, că ar fi minunat dacă am reuși “Să fim curcubeul din norii celorlalți”) și mi-a dat ocazia să “împart” din nou scena cu Gabriela Maalouf, care numai ea știe cum reușește să traducă în imagini fascinant de simple și clare pentru toată lumea concepte psihologice complicate.

Gabriela m-a convins, de altfel, că nu există emoții bune și emoții rele și că totul depinde de perspectiva noastră, de semnificația pe care le-o dăm și, mai ales, de cum alegem să reacționăm la ele. În fond, dacă și durerea, cea fizică, la ea mă refer, care pare rea, nu-i așa?, este de fapt un instrument extraordinar, ca un senzor de alarmă, de care se folosește organismul pentru a ne avertiza asupra unei probleme, de ce ar fi rele emoțiile, indiferent de natura lor?

Când cineva mă roagă să-l scap de emoții, îi propun să încerce să-și imagineze viața fără ele și de fiecare dată îmi amintesc răspunsul lui Toma Caragiu la întrebarea: „Se poate trăi fără artă și cultură?” Ce credeți că a răspuns marele actor? “Da! Dar nu merită!”

Cam la fel stau lucrurile și în cazul emoțiilor, fără ele probabil că ne-am îndepărta încă și mai mult de ceea ce ne face umani, artele – alcătuite în proporție covârșitoare din emoții – ar dispărea iar existențele noastre ar fi cu multe mai triste decât sunt acum, când emoțiile le dau sunet, energie și culoare.

Așa că renunțați să dați vina pe emoții (când nu suntem pregătiți, să recunoaștem, în 9 cazuri din 10 spunem că am ratat “din cauza emoțiilor”) și încercați să vă împrieteniți cu ele. Nu doar voi, ci și cei din preajma voastră, cu toții veți avea numai și numai de câștigat. Iar dacă aveți nevoie de puțin ajutor ca să găsiți formula potrivită pentru a le aborda, sunt aici, dați-mi un semn!

Mulțumim Mihaela Ardei (Photografeelings) – pentru momentele surprinse prin obiectivul camerei foto, Cafe Liegeois – pentru inspirație și energie și tuturor participanților pentru emoțiile cu care au colorat o seară minunată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *